fbpx

SHARE

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on twitter
Share on email

Terapia de Conversie

Homosexualitate

CUPRINS:

1. Introducere
2. Originile Homosexualității
3. Logica Evoluționistă a Homosexualității
4. Sănătatea Mintală
5. Este Homosexualitatea o Boală?
6. Terapia de conversie
7. Dezvoltarea Psihologică a Copiilor Crescuți în Cupluri de Același Sex
8. Concluzii

Terapia de conversie7 este orice intervenție (adesea psihosocială) menită să schimbe orientarea sexuală. Poate varia de la servicii de consiliere până la terapie aversivă, adică aplicarea unor stimuli dureroși (de exemplu, electroșocuri) în asociere cu stimuli homoerotici.

 

Premisa terapiei de conversie este că homosexualitatea este o tulburare mintală, ceea ce, cum se poate vede în postarea anterioară, nu este atestat de (a) manualele de diagnoză, (b) asociațiile de specialitate și (c) publicațiile de referință internațională.

 

Ca în orice domeniu de cercetare, sunt importante studiile de tip recenzie („reviews”), adică acele publicații care integrează și evaluează literatura publicată, ținând cont de multiple studii. Recenziile sunt printre cele mai robuste publicații (vezi The hierarchy of evidence: Is the study’s design robust?).

 

Importanța recenziilor sau studiilor sistematice este bine sumarizată de Hunter, Schmidt și Jackson (1982):

Oamenii de știință știu de secole că un singur studiu nu va putea răspunde la o întrebare majoră. Ce este drept, un studiu cu un eșantion mic nu va putea răspunde nici măcar la una minoră. Astfel, baza științei este acumularea cunoașterii din rezultatele mai multor studii.

 

Printre astfel de studii, amintim:

 

De exemplu, cea mai recentă recenzie (2017) identifică o serie de studii relevante. Dintre acestea, 12 concluzionează că terapia de conversie este inutilă sau chiar periculoasă, în timp ce numai unul singur susține că ar fi eficientă, însă doar la o mică parte din participanți, dintre care toți erau religioși. Mai mult, s-a folosit doar auto-raportarea schimbării orientării sexuale, fără nicio încercare de a verifica disimularea sau auto-amăgirea.

 

Acest domeniu de cercetare privind modificarea orientării sexuale este în general viciat de o serie de limite metodologice importante (vezi recenziile):

  • multe studii nu au un grup de control, deși acesta face parte din standardul de calitate al studiilor clinice controlate, din rațiuni de validitate metodologică (vezi Kendal, 2013);

 

  • multe nu au urmărit în timp participanții pentru a evalua în ce măsură eventual efect se păstrează la câteva luni ori câțiva ani după încheierea intervenției („follow-up”);

 

  • mai mult de jumătate dintre studii nu raportează numărul celor care, pe parcursul studiul, au renunțat și s-au retras din studiu („dropout rate”) – posibil din cauza disconfortului sau chiar a durerii –, ceea ce contravine practicii standard în domeniul sănătății (de exemplu, dacă din 100 de pacienți cu depresie, 80 renunță, iar 10 din cei 20 rămași se vindecă, cât de legitim e să spunem că acel tratament funcționează?);

 

  • criteriile de includere și excludere a participanților sunt adesea neclare sau omise;

 

  • în cele mai multe studii, orientarea sexuală este măsurată mai degrabă comportamental (activități sexuale) – or faptul că o persoană nu (mai) are raporturi sexuale cu o altă persoane de același sex nu demonstrează fără echivoc că nu (mai) este atrasă sexual și romantic de același sex, ci poate doar se abține;

 

  • în altele, orientarea sexuală este evaluată doar prin auto-raportarea identității sexuale, însă fără a oferi o măsurare obiectivă, cum ar fi excitația la stimuli erotici;

 

  • unele eșantioane erau compuse exclusiv din persoane religioase, iar, în lipsa unor modalități de verificare a disimulării sau a auto-amăgirii, schimbarea raportată ar putea la fel de bine fi un caz de „wishful thinking” motivat de convingerile personale mai degrabă decât o schimbare reală (vezi rolul așteptărilor și efectul placebo);

 

  • cele mai multe nu evaluează în mod direct sau nu demonstrează ceea ce susțin că demonstrează – dacă orientarea persoanei s-a schimbat, ar trebui nu numai ca persoana să nu mai fie excitată de material erotic gay, ci ar trebui să fie acum excitată de material erotic heterosexual, or în absența unei asemenea măsurări, se poate la fel de bine concluziona, de exemplu, că acele persoane pur și simplu au dezvoltat (pe termen scurt? mediu? lung?) o aversiune față de sex în general, nu că au devenit heterosexuale.

 

Publicația lui Spitzer (2003), în care intervieva 200 de homosexuali, dintre care 119 „vindecați”, este și mai puțin convingătoare. De altfel, același autor a recunoscut în 2012 (Spitzer, 2012) limitele majore ale studiului său, printre care faptul că s-a discutat la telefon cu acei participanți și pur și simplu au fost întrebați în ce măsură terapia de conversie funcționase, deci fără nicio modalitate de a verifica validitatea afirmațiilor.

 

„Bărbații și femeile care caută să-și schimbe comportamentele sexuale incongruente sau problematice (în raport cu convingerile lor) ar trebui să fie informați cu privire la faptul că eficiența acestor terapii nu a fost dovedită și că cercetarea privind aceste terapii este viciată din punct de vedere metodologic” (Serovich, Craft, Toviessi, Gangamma, McDowell & Grafsky, 2008).

 

În raportul Asociației Psihologilor Americani, autorii concluzionează astfel: „Aceste studii arată că o schimbare de durată a orientării sexuale a unei persoane este rară și numai o mică minoritate a oamenilor din aceste studii prezintă dovezi credibile a reducerii atracției sexuale față de același sex, deși unele arată o scădere a excitației fiziologice față de toți stimulii sexuali.

[…]

Puține studii oferă dovezi convingătoare cum că orice schimbare produsă în condiții de laborator se generalizează în viața reală. Multe persoane continuau să resimtă atracție sexuală față de același sex în urma eforturilor de a schimba orientarea sexuală și rareori raportau schimbări semnificative în favoarea atracției față de sexul opus.

[…]

Rezultatele cercetărilor valide din punct de vedere științifică indică faptul că este neplauzibil că oamenii vor putea să-și reducă atracția față de același sex sau să-și crească atracția față de sexul opus prin eforturi de a schimba orientarea sexuală.

[…]

Puținele investigați științifice mai vechi care au fost derulate cu rigoare științifică sunt îngrijorătoare cu privire la siguranța eforturilor de a schimba orientarea sexuală, pentru că unii participanți sufereau de efecte secundare nocive și neintenționate în urma intervențiilor. Aceste efecte adverse includ pierderea sentimentelor sexuale, depresie, ideație suicidară și anxietate. Rata mare de renunțare la intervenție indică posibilitatea ca unii participanți să fi resimțit aceste tratamente ca fiind periculoase și au întrerupt tratamentul.”

 

Merită punctat faptul că, dacă homosexualitatea ar fi „mecanismul patologic” care întreține tulburările mintale (de exemplu, depresia), atunci terapia de conversie, presupunând că ar putea „trata” homosexualitatea, ar trebui să scadă frecvența tulburărilor mintale, însă nu există nicio dovadă convingătoare în acest sens, ba chiar, cel puțin la unele persoane, exacerbează simptomatologia.

 

Autorii recenziei cu privire la orientarea sexuală remarcă: „Nu există dovezi convingătoare, totuși, că orientarea sexuală poate fi schimbată prin terapie și ne îndoim teribil că se poate.” (Bailey et al., 2016)

 

În celebrul manual de psihiatrie de Kaplan și Sadock (2009), autorii punctează că „cele mai multe argumente în favoarea ideii că «schimbarea este posibilă» nu se regăsesc în jurnale științifice, ci pe site-uri religioase, în presa populară și în media. Ar părea că rolul acestor eforturi de publicitate nu a fost să convingă specialiștii în sănătate mintală că homosexualitatea poate fi schimbată, ci să convingă publicul că poate fi schimbată.

 

Consonant cu cercetările, asociații și organizațiile profesionale, multe de referință internațională, califică terapia de conversie drept ineficientă, pseudoștiințifică, periculoasă și neetică. Printre acestea, amintim:

 

Privită ca o metodă de „tratament” ineficientă, periculoasă și neetică, terapia de conversie a fost declarată ilegală și interzisă, de exemplu, în statul California, în Malta (și în Elveția, de facto).

7. Definiția de pe Wikipedia: „Conversion therapy is the pseudoscientific practice of trying to change an individual’s sexual orientation using psychological or spiritual interventions.”

Victor Bohuș

Victor Bohuș

Victor este psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental, absolvent al Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București și al masteratului de Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

Alte articole

Close Menu

Mulțumim!

Este simplu, tot ce trebuie să faci este să copiezi contul nostru și să-l folisești pentru transfer. Scurtă descriere aici poate despre unde se duc banii lor sau cum le multumiti.

RO24BTRLRONCRT0298527201

Titular: Asociatia Choice
Banca: Banca Transilvania