Dezvoltarea Psihologică a Copiilor Crescuți în Cupluri de Același Sex

Îngrijorarea față de buna dezvoltare psihologică a copiilor – în plan cognitiv, emoțional, social – crescuți în cupluri de același sex este, probabil, coarda cea mai sensibilă (și inevitabilă) în contextul discuțiilor despre orientarea sexuală.

Înainte de orice, reamintim că obiectivul nostru nu este de a promova sau, dimpotrivă, a descuraja căsătoriile între persoanele de același sex. Ne vom concentra, în continuare, doar pe ceea ce arată cercetările științifice privitor la modul în care se dezvoltă copiii crescuți în cupluri gay, lăsând judecățile de valoare la latitudinea cititorului.

Punem încă o dată accentul pe importanța recenziilor sau a studiilor sistematice (vezi The hierarchy of evidence: Is the study’s design robust?), care iau în considerare și evaluează multiple alte studii publicate.

„Oamenii de știință știu de secole că un singur studiu nu va putea răspunde la o întrebare majoră. Ce este drept, un studiu cu un eșantion mic nu va putea răspunde nici măcar la una minoră. Astfel, baza științei este acumularea cunoașterii din rezultatele mai multor studii” (Hunter, Schmidt și Jackson, 1982).

Enumerăm mai jos publicații relevante de tip recenzie („review”):

• o meta-analiză din 1997 (Allen & Burrell, 1997);
• o meta-analiză din 2007 (Crowl, Ahn & Baker, 2008);
• o meta-analiză din 2015 (Fedewa, Black & Ahn, 2015);
• o meta-analiză din 2017 (Miller, Kors, & Macfie, 2017);
• o recenzie din 2013 în Annual Review of Sociology (Moore, 2013);
• o recenzie din 2016 (Patterson, 2016);
• o recenzie sistematică a Facultății de Drept, Columbia (2017).

În plus de aceste meta-studii, sunt relevante și:

• două studii longitudinale (Farr, 2017; Gartrell, Bos & Koh, 2018);
• două studii (Adam & Light, 2014; Farr, Tasker & Goldberg, 2017) care analizează consensul comunității științifice prin tiparele de citare, similar cu modul în care se analizează consensul privind, de pildă, încălzirea globală.

Recomandăm, de asemenea, compilația de cercetări făcută de psiholog Răzvan Coloja, Se dezvoltă normal copiii crescuți de către cupluri de același sex?.

Recenzia din 2017 identifică 75 de studii publicate care nu găsesc nicio diferență între copiii crescuți în cupluri homosexuale, comparativ cu copiii crescuți în cupluri heterosexuale. Doar 4 studii (prin care și cel al lui Regnerus din 2012) susțin că ar exista diferențe în defavoarea copiilor crescuți în cupluri gay – vom reveni la ele.

Autorii meta-analizei din 2016 (Millers, Kors & Macfie, 2016) conchid: „Rezultatele indică faptul că acei copii crescuți de tați gay au rezultate (în termeni de dezvoltare psihologică) semnificativ mai bune decât copiii crescuți de părinți heterosexuali, conform tuturor celor trei modele ale meta-analize. Aceste rezultate ar putea fi explicate de un statut socioeconomic mai crescut al taților gay […], o mai bună pregătire a lor pentru a fi tați în ciuda stigmei homofobe puternice, orientată împotriva familiilor de același sex și rolurile parentale egalitariste.”

Autoarea recenziei din 2016 (Patterson, 2016) scrie: „Cercetările sugerează că, contrar îngrijorărilor exprimate de mulți, orientarea sexuală a părinților are un impact mic (în măsură în care există vreun efect direct) asupra dezvoltării copiilor.”

Autoarea studiul longitudinal afirmă (Farr, 2017): „Consonant cu și în completarea cercetării anterioare, acest studiu oferă suport suplimentar faptului că copiii adoptați de părinți LG (lesbiene sau gay) sunt bine adaptați psihologic, nu numai în copilăria timpurie, dar și de-a lungul anilor până în copilăria mijlocie. Părinții par capabili în rolul lor și satisfăcuți de relația lor de cuplu în timp, cu nicio diferență în funcție de tipul de familie. Mai mult, indiferent de orientarea sexuală a părinților, copiii aveau mai puține probleme de comportament de-a lungul timpului atunci când părinții lor adoptivi resimțeau mai puțin stres parental.”

Autorul studiului care analizează sursele citate în literatură și evaluează consensul experților concluzionează astfel (Adam & Light, 2014): „Cu alte cuvine, așa cum mulți susțin – inclusiv oponenți ai căsătoriilor între persoane de același sex (de exemplu, Regnerus, 2012) – domeniul este unul în mare măsură marcat de consensul la care s-a ajuns […] articolele importante din perioada recentă indică faptul că consensul la care s-a ajuns este în acord cu perspectiva ‘lipsei vreunei diferențe’ în cazul copiilor crescuți de părinți de același sex.

[…]

Este important de observat faptul că încercările anterioare de a recenza sistematic literatura susțin, la rândul lor, concluzia că nu sunt diferențe (între copiii crescuți de cupluri de același sex vs. sex opus). Dacă oponenții acestui consens se confruntă cu literatura de specialitate, trebuie fie să o ignore, fie să pună la îndoială temeiul afirmațiilor din literatură, fie să citeze în mod selectiv din ea ca să-și susțină afirmațiile.”

Ceea ce toate aceste studii (recenzii și meta-analize, studiul longitudinal și analiza consensului experților) scot în evidență, în mod consecvent, este că nu există nicio diferență semnificativă între copiii crescuți în cupluri homosexuale vs. heterosexuale, indiferent de evaluatori (părinți, profesori, copii) și indiferent de ceea ce se măsoară: tulburări de internalizare (de exemplu, depresie și anxietate) și externalizare (de exemplu, agresivitate și adicții), satisfacția cu viața și fericirea, adaptarea emoțională, dezvoltarea cognitivă, orientarea sexuală etc.

Altfel spus, dacă ne-am uita în baza de date sau direct la acești copii, însă fără să știm din care grup provin (părinți de același sex sau părinți de sex opus), nu am putea să ne dăm seama dacă au fost crescuți de o mamă și un tată sau de doi tați ori de două mame, tocmai deoarece copiii se dezvoltă la fel de sănătos.

Aceste rezultate sunt sprijinite inclusiv de studii cu eșantioane voluminoase, reprezentative la nivel național (de exemplu, Bos, Kuyper & Gartrell, 2017; Fedewa & Clark, 2009; Rosenfeld, 2010).

Mai mult, în cele mai multe studii, în măsura în care identifică diferențe între copii în funcție de genul și orientarea sexuală a părinților, diferențele sunt în favoarea copiilor crescuți în cupluri gay, probabil (parțial) datorită faptului că cuplurile gay sunt evaluate mai exigent înainte de a li se acorda custodiei. De asemenea, cuplurile gay, se pare, își împart egal rolurile în mai mare măsură. În plus, nu pot avea sarcini nedorite, deci probabil că, atunci când iau decizia de a adopta un copil, trec prin mai multă deliberare și planificare decât multe cupluri heterosexuale.

Cu alte cuvinte, mai importante sunt circumstanțele și procesele universal valabile într-o familie (de exemplu, planificarea atentă), indiferent de genul și orientarea sexuală a părinților.

Indiferent însă dacă sunt sau nu părinți mai buni, studiile sistematice (de exemplu, meta-analizele), care iau în considerare o multitudine de alte studii publicate, arată fără echivoc că cuplurile gay sunt părinți cel puțin la fel de buni ca și cuplurile heterosexuale.

Altfel spus, genul și orientarea sexuală a părinților sunt, obiectiv vorbind, irelevante pentru sănătatea și dezvoltarea psihologică (inclusiv orientarea sexuală) a copiilor, ceea ce se aliniază cu faptul că parenting-ul (cu excepția cazurilor rare, extreme și traumatizante) nu au un efect major și de durată asupra trăsăturilor de personalitate, inteligenței, valorilor și atitudinilor etc. (oricum, un efect mai mic decât ereditatea și evenimentele de viață unice fiecărui om în parte, dincolo de ce ar împărtăși teoretic cu un frate sau o soră), concluzie bine documentată de domeniul geneticii comportamentale (vezi cele patru legi ale geneticii comportamentale, discutate anterior).

Consonant cu cercetările, asociațiile și organizațiile profesionale, multe de referință internațională, afirmă același lucru, anume că acei copii crescuți de cupluri de același sex se dezvoltă la fel de sănătos ca și copiii crescuți de cupluri de sex opus. Printre acestea, amintim:

• Asociația Psihologilor Americani;
• Asociația Psihiatrilor Americani;
• Asociația de Sociologie din America;
• Societatea Psihologilor Australieni;
• Asociația Psihologică Canadiană;
• Academia de Știință din Africa de Sud;
• Asociaţia Psihologilor Americani, Asociaţia Medicilor Americani, Academia Americană de Pediatrie, Asociaţia Medicilor din California, Asociația Psihiatrilor din America, Asociaţia Psihanaliştilor din America, Asociaţia Americană pentru Terapia de Cuplu şi Familie, Asociaţia Naţională a Asistenţilor Sociali şi filiala sa din California și Asociaţia Psihologilor din California.

Bineînțeles, cantitatea de studii nu este unicul criteriu relevant, deși este foarte important trendul general. Cum explicăm totuși studiile (singulare, ce-i drept) care concluzionează că acei copii crescuți în cupluri homosexuale sunt dezavantajați și nu se dezvoltă la fel de sănătos?

Cum rămâne cu studiul lui M. Regnerus (2012), care concluziona că copiii (acum adulți deja) crescuți de părinți de același sex au o serie de probleme, precum depresia, consumul de marijuana, arestări, nivel scăzut de educație, venit și sănătate fizică etc.? Ne vom concentra în mod special pe acest studiu, fiindcă este studiul prototip al celor care indică un impact negativ al părinților de același sex asupra copiilor, plus că și este cel mai mediatizat.

Punctele forte ale studiului sunt, în primul rând, volumul eșantionului și faptul că au fost măsurate aproximativ 40 de variabile, un număr impresionant de mare.

Studiul său a fost totuși aspru criticat (de exemplu, Perrin, Cohen & Caren, 2013; Cheng & Powell, 2015; Bailey et al., 2016), însă nu pe temei ideologic, ci metodologic – și pe bună dreptate. Mai jos sunt enumerate câteva critici majore.

1. Orientarea sexuală a părinților a fost evaluată de către… copii (acum adulți), fiind întrebați dacă vreunul dintre părinte avusese vreodată vreun raport sexual cu o persoană de același sex.

Clasificarea este problematică din mai multe motive:

• nu sunt întrebați direct părinții, ci copii, fără nicio confirmare de la părinți;
• dacă copii nu-și amintesc sau n-au știu niciodată de relații homosexuale ale vreunui părinte?
• fiind o evaluare retrospectivă, este cu atât mai puțin de încredere, cu cât este cunoscută distorsiunea de amintire – „respondenții cu o perspectivă nefavorabilă față de copilăria lor sunt mai predispuși să-și amintească relațiile extraconjugale ale părinților și în mod special pe cele homosexuale (dat fiind climatul mai puțin tolerant de acum câteva decenii)” (vezi Perrin 2013);
• itemul este comportamental (dacă avuseseră vreodată o relație gay), însă comportamentul nu este totuna cu identitatea sexuală sau atracția romantică ori sexuală (care este mai stabilă în timp și nu constituie o „alegere”, spre deosebire de un comportament) – cele trei tind să coreleze pozitiv, dar sunt și cazuri, de pildă, de bărbați căsătoriți cu o femeie, care în închisoare sau armată întrețin relații sexuale cu alți bărbați, dar odată ieșiți din închisoare sau armată, revin la relații heterosexuale și se identifică în continuare ca fiind heterosexuali;
• itemul este, în cele din urmă, irelevant întrebării studiului – dacă studiul își propune să investigheze efectul creșterii într-o familie homosexuală, de ce se întreabă dacă vreunul dintre părinți a avut vreodată o relație gay în primii 18 ani ai copilului și nu se întreabă direct dacă a crescut cu doi tați ori două mame?

„Respondeții au fost întrebați dacă părinții lor avuseseră vreodată o relație gay. Autorul identifică apoi mame și tați drept «lesbiene » ori «gay» fără niciun fel de fundamentare a orientării sexuale a părinților, fie din partea respondenților, fie din partea părinților lor […] Este atât inadecvat, cât și incorect din partea lui (autorului) să se refere la acești părinți ca fiind «lesbiene » ori «gay» în cadrul publicației” (vezi o scrisoare critică la adresa studiului).

2. Cei care răspundeau că trăiseră tot timpul până la 18 ani cu părinții biologici nu au mai fost întrebați dacă vreunul dintre părinți avusese o relație romantică cu o persoană de același sex în acel interval de 18 ani, ca și când ar fi fost imposibil ca o persoană dintr-un cuplu căsătorit să aibă o relație romantică cu o persoană de același sex cât este căsătorită.
3. Au fost incluși în același grup copiii cu: părinți într-o relație stabilă cu o persoană de același sex; părinți de același sex care se despărțiseră; un singur părinte care ar fi avut un partener de același sex; o familie vitregă de același sex – toate categoriile sunt incluse în grupul: „mamă lesbiană” sau „tată gay”.
4. Doar doi din aproximativ 240 de copii trăiseră cu părinții homosexuali toată copilăria lor.
5. Un procent ridicat e posibil să fi fost clasificat eronat, deoarece se constată inconsistențe ale datelor, cazuri dubitabile și erori (de exemplu, un participant ar avea 2,15m, altul ar fi fost arestat la 1 an, iar altul ar fi răspuns la tot chestionarul în doar 10 minute, ceea ce era imposibil) – până la 1/3 din date sunt astfel de cazuri.

Remarcă un autor (Bailey et al., 2016): „Aceste îngrijorări recente în legătură cu clasificările lui Regnerus a familiilor par să fie suficient de serioase, încât se poate trage nicio concluzie validă privind asocierea dintre a avea un părinte homosexual și adaptarea psihologică la vârsta adultă.” 

Odată însă corectate aceste cazuri problematice și reanalizate datele, nu mai stă în picioare concluzia că ar exista diferențe între copii în funcție de orientarea sexuală a părinților (pentru detalii, vezi Cheng & Powell, 2015).

6. Inclusiv mecanismul cauzal invocat de Regnerus – altruismul redus față de rude (redus, din moment ce copiii sunt adoptați, nu biologici) – nu se potrivește cu ceea ce se cunoaște din studiile pe părinții heterosexuali adoptivi, care, de fapt, au un nivel de investiție în copii peste medie (vezi Perrin, Cohen & Caren, 2013).

Probabil cea mai severă limitare a studiului lui Regnerus este faptul că sunt incluși în același grup și copiii care ar fi trăit cu ambii părinți homosexuali, și copiii care crescuseră doar cu unul, și copiii care crescuseră cu ambii părinți biologici, dar unul a ales să-i părăsească ulterior, intrând într-o relație homosexuală. Mai mult, în grupul cuplurilor heterosexuale au fost incluse numai relații stabile.

Ar fi interesant de investigat separat influențele acestor factori, dar e dăunător din perspectiva modului de analiza a datelor dacă le abordăm nediferențiat, ca și când aceste cazuri ar fi identice.

Astfel, la fel de bine se poate concluziona că, în măsura în care acei copii au dezvoltat anumite probleme, ele se datorează instabilității familiale, nicidecum orientării sexuale a părinților (nemaivorbind de faptul că orientarea sexuală a părinților a fost evaluată retrospectiv printr-un singur item de către copii), din moment ce Regnerus nu diferențiază clar cuplurile de același sex stabile de cuplurile de același sex instabile.

Într-o scrisoare critică la adresa studiului lui Regnerus, autorul acuză: „Astfel, [studiul] nu reușește să diferențieze, în cazul copiilor ai căror părinți au avut vreodată o relație cu o persoană de același sex, asocierile datorate structurii familiale de asocierile datorate stabilității familiale.”

„A include asemenea copii în grupul celor etichetați ca fiind «crescuți de părinți de același sex» este atât de înșelător, încât este incorect, din moment ce acești copii erau în general crescuți de familii de sex opus și abia după aceea, în urma unei perturbări familiale, au crescut cu unul sau mai mulți părinți gay și doar rareori au crescut copii împreună doi părinți de același sex, aflați într-o relație stabilă și de lungă durată” (vezi recenzia Facultății de Drept, Columbia).

Autorii unui răspuns critic conchid (Perrin, Cohen & Caren, 2013): „Astfel, stadiul științei rămâne ca înainte de publicația lui Regnerus (2012): nu există dovezi sistematice care să demonstreze că copiii din familii gay ar fi dezavantajați, comparativ cu copiii din familii heterosexuale.”

Așadar, a concluziona (cum a făcut Regnerus) că aceste diferențe între copii în termeni de sănătate se datorează orientării sexuale a părinților, ignorând multitudinea de limite metodologice serioase (clasificarea inexactă și gruparea împreună a familiilor homosexuale stabile și instabile, comparate cu familii heterosexuale stabile; distorsiunea de amintire; multe cazuri inconsistente, dubitable și eronate etc.), este cel puțin pripit, deoarece concluzia nu derivă clar și logic din metodologia utilizată.

În concluzie, departe de a fi „experimente sociale periculoase”, adopțiile de copii de către cupluri de același sex nu afectează deloc dezvoltarea psihologică a copiilor, după cum arată fără echivoc un volum amplu de cercetări recenzate și meta-analizate, alături de consensul experților, exprimat inclusiv în rapoartele publicate de asociațiile profesionale de psihologie și psihiatrie de referință la nivel internațional.

Copiii se dezvoltă cel puțin la fel de sănătos, indiferent de sexul sau orientarea sexuală a părinților. Mult mai importante sunt procesele (și nu structura de gen a) familiei, adică măsura în care părinții se înțeleg, nu resimt stres cronic, oferă căldură și afecțiune, dispun de resursele financiare optime pentru a crește un copil etc.

Marea majoritate a cuplurilor de același sex, exceptând cazurile rare și excentrice ori chiar abuzive, care uneori sunt hipermediatizate ca și când ar fi reprezentative pentru majoritate și care se pot oricum regăsi în orice grup social (vezi abuzuri, precum violența domestică în cupluri de sex opus), sunt părinți cel puțin la fel de competenți ca și cuplurile de sex opus.

Cei care susțin vehement contrariul, adesea mânați de rațiuni valorice (de exemplu, religioase), și refuză să se confrunte în mod onest cu cercetarea și consensul specialiștilor ajung să recurgă, precum alți susținători ai pseudoștiinței (de exemplu, cei care susțin că vaccinurile cauzează autismul; vezi Vaccines and autism: A thorough review of the evidence), la ignorarea mainstream-ului științific și citarea obsesivă a 1-2 studii, oricum sever viciate din punct de vedere metodologic.

Îndemnăm, așadar, pe toată lumea să lectureze, poate cu mai multă detașare, literatura de specialitate și să ia notă de ce arată în mod obiectiv recenziile comprehensive ale literaturii cu privire la acest domeniu, făcând abstracție de credințele de o parte sau alta. Faptele nu sunt ideologice sau politice.