Articol scris de Alexandra Boboc
În literatura de specialitate, termenul de așteptare sau expectanță se referă la probabilitatea percepută de o persoană ca un anumit comportament să conducă la rezultate specifice. Astfel, când vine vorba de așteptări, problematica se pune între diferențele neprevăzute care apar între comportamentul pe care ne așteptăm să îl avem (de exemplu, a mânca mai sănătos) și comportamentul pe care îl avem, de fapt (în realitate, mâncăm mai mult și mai nesănătos decât de obicei). Concret, mă aștept că, dacă fac sport și îmi modific alimentația, voi slăbi – și totuși, eu fac exact opusul, din cauza schimbării obiceiurilor, odată cu autoizolarea și plictisul.
Ceea ce intervine în atingerea propriilor expectanțe este modul în care ne raportăm la acestea și cât de realiste sunt („Dacă fac eforturile anterior menționate zilnic, timp de o săptămână, cu siguranță voi slăbi!”) . Probabil, mulți dintre noi ne-am așteptat ca perioada de autoizolare să fie una productivă, mai ales datorită anulării unor activități ce consumau timp (de exemplu, deplasarea la muncă/școală, în oraș sau la cumpărături). Cu toate acestea, unora ne este dificil să ne menținem concentrați pe ducerea la bun sfârșit a unei sarcini în perioada pandemiei, din diverse cauze. Vom împărți aceste cauze în două mari categorii: interne și externe.
Factorii interni cuprind motivația, sentimente de neputință și izolarea. Acestea se asociază cu singurătatea sau lipsa sprijinului venit de la grupul de lucru sau colegi, cu lipsa autodisciplinei într-un mediu familiar (acasă) și a sentimentului de apartenență la un grup care trece prin aceeași situație. De obicei, tindem să ne motivăm reciproc și să ne reconfortăm, văzând că tuturor ne este dificil.
Printre factorii externi se numără: lipsa organizării și a structurării unui program de lucru, întreruperile sau „ispitele” (de exemplu, frigiderul, patul sau televizorul) cauzate de lipsa separării spațiului de lucru de cel de relaxare sau de odihnă .
În aceeași măsură, limitarea deplasărilor și a modului de funcționare a anumitor instituții pune probleme în ceea ce privește atingerea unor expectanțe, acesta fiind de asemenea un factor extern. Schimbările survenite în activitatea zilnică a fiecăruia dintre noi ne pot împiedica să ne atingem obiectivele dorite, fiind o situație fără precedent, pentru care nu ne-am fi putut pregăti în prealabil. Acest lucru înseamnăcă este normal să simțim teamă de eșec și de ceea ce va urma, din cauza incertitudinii.
Mai mult decât atât, în timpul autoizolării, obiectivele noastre se pot schimba, la fel și expectanțele, din motive care nu țin de noi și pe care nu le putem influența. De exemplu, dacă până la momentul pandemiei mă luptam să obțin o promovare la locul de muncă, sfârșitul pandemiei mă poate găsi în situația în care am avut parte de o micșorare a salariului, sau chiar a pierderii slujbei. Astfel, se poate ca noul obiectiv să fie găsirea unui alt loc de muncă.
Așadar, conchidem că este firesc ca în perioada pandemiei, așteptările noastre să fie altele decât cele de dinainte. Lipsa productivității și a performanței sunt efectele inevitabile ale autoizolării, în ciuda falsei credințe că mai mult timp liber înseamnă neapărat rezultate mai bune în domeniile de interes.
În final, am creat o listă cu câteva întrebări pe care ți le poți adresa ție însuți (îți recomandăm să scrii răspunsurile pe o hârtie, pentru a putea reflecta asupra lor pentru mai mult timp) și care te-ar putea ghida în propriul proces de reglare a așteptărilor:
Sunt așteptările mele unele realiste și realizabile?
Am resursele necesare pentru a-mi împlini propriile așteptări?
Sunt așteptările mele în acord cu propriile mele valori?
