De ce e pandemia un sol fertil pentru conspirații?

Articol de Ioana Curt

Criza adusă de COVID-19 a produs multe schimbări, cel puțin temporare, în viețile fiecăruia dintre noi și o doză generoasă de incertitudine. Odată cu răspândirea virusului, în spațiul public au început să circule teorii legate de:

·   Originea virusului. Multe dintre aceste narațiuni afirmă că virusul ar fi fost produs de fapt în laborator de către elitele mondiale, al căror scop este fie de a decima populația planetei, fie de a distrage atenția de la alte probleme ce ard (vezi tehnologia 5G)

·   Vaccinul împotriva virusului. Printre teoriile cele mai populare se numără cea care afirmă că aceste vaccinuri sunt produse și vor fi promovate de diverși oameni cu putere pentru a ne îmbolnăvi sau pentru a ne controla.

·   Pandemie. În ciuda faptului că avem dovezi clare și vizibile ale faptului că această pandemie e reală, se propagă ideea că pandemia este o invenție și o exagerare, cu scopul de a înăspri controlul asupra populației.

Ce sunt teoriile conspiraționiste?

Înainte de a explora ce ne face să credem în astfel de povești, e important să definim ce e o teorie a conspirației. O definiție de lucru generală ar fi că o teorie a conspirației reprezintă credința într-o ipoteză care susține că un grup social s-a format în secret cu scopul de a atinge un obiectiv ascuns, cu implicații negative pentru societate. Elementele cheie ale unei astfel de teorii sunt:

·   Găsirea unor conexiuni, unor relații cauzale între evenimente sau oameni

·   Intenționalitatea: evenimentul și consecințele sale au fost plănuite în detaliu de către o coaliție

·   Coaliții: în spatele evenimentelor se află un grup ascuns de oameni

·   Ostilitatea: cei care au plănuit asta sunt ostili și au intenția de a face rău societății sau unor grupuri de oameni

Un sondaj de opinie realizat în martie 2020 arată că 52% din români cred că virusul a fost creat în laborator. Sigur, aceste teorii nu sunt prevalente doar la noi în țară, ele sunt răspândite pe tot globul și au devenit un fenomen cultural în sine. O scurtă călătorie în istorie ne arată că și în timpul altor crize sociale, precum atacul Turnurilor Gemene sau epidemia SARS, narațiunile cu iz conspiraționist au înflorit. În timpul răspândirii virusului Zika, se postula că virusul a fost cauzat de tânțari modificați genetic sau că în spatele „cortinei” se află „Noua Ordine Mondială”, o grupare ce avea scopul de a reduce populația planetei.

De ce constituie aceste evenimente un sol fertil pentru teoriile conspiraționiste?

Situațiile de criză socială sunt caracterizate de schimbări bruște, imprevizibile ce afectează membrii unei societăți și produc o stare de incertitudine și emoții de anxietate.  În cazul unei pandemii, de pildă, multe aspecte sunt incerte: situația a fost declanșată de șansă, nu vedem pericolul și nu putem prezice prea bine cum se va derula viața noastră sau a persoanelor dragi. Teoriile conspiraționiste oferă răspunsuri simple la niște întrebări deseori complexe: De ce întâmplă asta? Cum va arăta viitorul? În cine pot să am încredere? Ce trebuie să fac în continuare?

Se pare că oamenii sunt atrași de astfel de teorii atunci când anumite nevoi psihologice nu sunt satisfăcute, lucru des întâlnit în timpul unor perioade de criză socială. Astfel, atunci când nevoile epistemice și cele existențiale nu sunt satisfăcute, unii oameni sunt motivați să găsească explicații simple pentru ce se întâmplă în jurul lor. Nevoile epistemice fac referire la nevoia noastră de cunoaștere, certitudine și înțelegere a mediului din jur, pe când cele existențiale surprind nevoia noastră de a ne simți în control. Cele două concepte (certitudinea și controlul) sunt interrelaționate, fiindcă ambele sunt asociate cu emoția de frică și descriu situații în care viitorul este neclar. 

În cazul acestei pandemii, de pildă, cauza a fost una întâmplătoare; sunt multe aspecte pe care nu le cunoaștem încă despre virus și e multă incertitudine cu privire la viitor, ceea ce ne indică faptul că există șanse mari ca nevoile de control și certitudine a oamenilor să nu fie satisfăcute. În lipsa unei înțelegeri clare a situației, când nivelul de îngrijorare este ridicat, tendința noastră este de a da un sens experienței noastre, de a găsi tipare care să ne ajute să explicăm de ce s-a întâmplat acest lucru și ce putem face. Teoriile conspiraționiste par să restituie astfel sentimentul control și certitudine în viața oamenilor, transformând imprevizibilul în previzibil.

Datele din literatură par să confirme faptul că, atunci când sentimentul de incertitudine este crescut și controlul perceput este scăzut, credința în teoriile acestea crește. Pe lângă dovezile corelaționale, există și studii experimentale care dovedesc această relație. Spre exemplu, se pare că atunci când oamenii se gândesc la un moment din viața lor în care au simțit că nu au control asupra situației, tendința lor de a aproba niște afirmații superstițioase (precum faptul că, dacă bați în lemn, ai șanse mai mari să ai noroc) crește semnificativ. Mai mult decât atât, cei care se gândesc la o situație periculoasă în care nu au avut control, față de cei care își amintesc o situație periculoasă în care au avut control, manifestă o tendință mai crescută de a crede în diverse teorii ale conspirației. Pe lângă asta, atunci când oamenilor le este indus sentimentul de control subiectiv, credința în conspirații scade. Această tendință este crescută și atunci când oamenii au sentimentul incertitudinii subiective. Datele ne sugerează astfel că pare să existe o relație cauzală atât între incertitudine și credința în conspirații, cât și între lipsa de control și conspirații. Când „terenul” e instabil, mintea apelează la povești pentru a restaura echilibrul.

Cum sunt procesate cognitiv teoriile conspiraționiste?

Multe dintre credințele pe care noi le avem despre lume sunt construite prin intermediul Sistemului 1: un mod de a procesa informația automat și intuitiv, pe baza emoțiilor pe care le simțim și a euristicilor mintale. Euristicile sunt „scurtături” mintale care ne conduc deseori la decizii sau consecințe satisfăcătoare, însă ele se bazează pe niște reguli simple și nu consumă multe resurse cognitive. Ele sunt adaptative în anumite situații, dar utilizate în contexte nepotrivite, precum atunci când situația este nouă sau incertă, pot da naștere unor erori de gândire (Tversky & Kahneman, 1974). Acest tip de gândire intuitivă este asociată cu tendința de a crede în conspirații, sugerând că astfel de teorii nu sunt neapărat luate „la puricat” de sistemul de gândire analitică. Gândirea intuitivă se asociază deci cu credința în conspirații. Altfel spus, cu cât cineva apelează mai mult la acest tip de gândire, cu atât cresc șansele de a crede în conspirații. Mai specific, erorile în evaluarea probabilităților joacă un rol important atunci când decidem dacă o teorie este acurată sau nu. Spre exemplu, eroarea de proporționalitate a fost studiată în contextul conspirațiilor. Practic, atunci când are loc un eveniment „mare” (precum moartea unui președinte versus rănirea sa), oamenii tind să creadă în teorii conspiraționiste, pentru că o explicație simplă nu se potrivește cu gravitatea consecinței. Datele sugerează că astfel de teorii și credința în acestea se formează prin intermediul sistemului intuitiv de procesare a informației, iar ulterior sunt dezvoltate prin intermediul sistemului analitic.

Concluziile pe care le tragem despre o teorie sunt influențate și de modul predominant de a procesa informația din mediul. Felul în care evaluăm dovezile și judecăm sursele care emit informațiile este influențat de stilul nostru cognitiv. Taxonomiile stilului cognitiv sunt multiple, dar în contextul procesării teoriilor ne interesează diferența dintre sistemul 1 (cel intuitiv, rapid și automat) și sistemul 2 (cel analitic, mai lent, ce consumă mai multe resurse cognitive). După cum menționam mai sus, credința în conspirații se formează prin procesarea intuitivă a informației. Astfel, oamenii care tind să proceseze informațiile din mediu într-un mod intuitiv, bazat pe emoții și euristici, au șanse mai mari de a crede în conspirații. De fapt, antrenarea gândirii analitice reduce credința în conspirații, dacă persoana este motivată și dispusă să proceseze informațiile în profunzime. Asta explică de ce credința în conspirații este mai scăzută în rândul celor cu un nivel de educație mai ridicat: abilitatea de a evalua informațiile logic, la „rece” este mai ridicată.

De ce sunt unii oamenii mai susceptibili la aceste teorii?

Cu toate că rețelele de socializare abundă în explicații conspiraționiste pentru o sumedenie de probleme sociale, nu toți oamenii le și dau crezare. Susceptibilitatea la astfel de explicații sau „mentalitatea conspiraționistă”, după cum a fost denumită în literatura științifică, este dată de niște factori individuali, precum viziunea pe care o ai asupra lumii, personalitatea și, după cum am punctat deja, stilul cognitiv.

Personalitatea explică parțial această susceptibilitate. Tendința de a fi suspicios cu privire la intențiile celor din jur este asociată cu tendința de a crede că, în spatele unor evenimente, se află grupări secrete. Unii autori au sugerat că această relație ar putea fi bidirecțională: pe de o parte, neîncrederea în ceilalți te face mai vulnerabil la teorii ce postulează că există oameni cu intenții ascunse, pe de o altă parte s-ar putea, ca teoriile în sine să erodeze încrederea oamenilor în autorități. Schizotipia, o constelație de trăsături de personalitate, pare să prezică credința în conspirații. Două sub-tipuri/sub-clase ale schizotipiei sunt relevante în acest sens: tedința de a fi suspicios față de ceilalți, menționată și mai sus, și gândirea magică. Anxietatea ca trăsătură de personalitate stabilă prezice la rândul său gândirea conspiraționistă. Printre trăsăturile predispozante se află și narcisismul și nevoia de unicitate. Explicațiile de până acum sugerează că poveștile conspiraționiste îți oferă sentimentul că ești special, fiindcă deții niște cunoștințe pe care nu le poate accesa și înțelege chiar oricine sau marea masă de oameni.

O viziune asupra vieții de tipul „lumea este un loc periculos” este asociată și ea cu credința în teorii conspiraționiste. Această perspectivă asumă că oamenii sunt periculoși și că mediul social este amenințător, astfel încât oamenii buni și morali trebuie să fie mereu vigilenți la oamenii răi. Când crezi că lumea este un loc periculos și că oamenii au intenții ascunse, perspectiva conform căreia pandemia a fost orchestrată de către elite mondiale se aliniază cu această viziune asupra lumii, confirmând-o. 

Ce putem face?

Puși în fața acestor teorii, atitudinea potrivită e cea a unui om de știință, caracterizată de curiozitate, dar și o doză sănătoasă de scepticism. Există câteva întrebări pe care ni le putem pune în astfel de contexte:

1. Ce spun dovezile?

2. Este credibilă sursa care emite aceste informații?

3. Există inconsistențe logice în teorie? Conține elemente care se contrazic? (Teoriile anti-vacciniste susțin, de pildă, că studiile sunt realizate de companiile farmaceutice sau de persoane afiliate cu acestea, însă avem suficienți oameni de știință independenți, fără conflicte de interes, care studiază acest domeniu.)

După cum știm din științele cognitive, credințele pe care le avem despre cum funcționează lumea și societatea influențează comportamentele noastre. Dacă eu cred că schimbarea climatică nu există și că e de fapt o tehnică de manipulare, de ce să reduc emisiile de CO2? Dacă pandemia asta nu există, de ce să practic distanțarea socială sau să port masca?  Credința în astfel de explicații poate avea deci consecințe nocive, atât la nivel individual, cât și la nivel social. Teoriile conspiraționiste sunt tentante pentru mulți dintre noi, însă într-o lume în care adevărul se relativizează, devine crucial să le privim cu o doză de scepticism și responsabilitate socială.