SHARE

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on twitter
Share on email

Testul proiectiv Rorschach – știință sau pseudoștiință

Testul proiectiv Rorschach

Rorschach este unul dintre cele mai cunoscute și controversate teste proiective de personalitate.

Testul proiectiv Rorschach a fost puternic criticat dintr-o varietate de motive științifice și statistice, dar continuă, la 100 de ani de la apariția acestuia, să fie folosit în medii clinice din întreaga lume pentru diagnosticarea tulburărilor mintale, evaluarea personalității, descoperirea abuzului sexual sau a altor traume (Kaplan & Saccuzzo, 2013).

În ce constă?

Se pornește de la ideea că modul în care interpretăm aceste pete de cerneală, ce formează imagini abstracte, ambigue, spune ceva despre noi; despre anumite frici, gânduri, nevoi, condiționări pe care le avem și le proiectăm (Kaplan & Saccuzzo, 2013).

De exemplu, dacă imaginea este interpretată drept un om care se uită în oglindă, asta denotă tendințe narcisiste. Dacă o persoană vede arme, înseamnă că e posibil să aibă o personalitate ostilă.

Dar interpretarea nu se oprește aici; nu se analizează doar formele, ci și alți factori (timpul de răspuns, categorii de răspunsuri, răspuns comun vs original, culori, poziție în imagine, răspuns care indică mișcarea, etc). E o tehnică complexă.

Care-i problema cu testul Rorschach?

Problema cu testele proiective, precum testul Rorschach, este că mulți factori pot influența răspunsul cuiva.

De exemplu, un răspuns poate reflecta o experiență recentă sau o experiență timpurie uitată. Poate reflecta ceva la care ai asistat sau ceva ce îți imaginezi. Poate reflecta problemele de zi cu zi (Kaplan & Saccuzzo, 2013).

Fiind atâția posibili factori care influențează un răspuns, nu este de mirare că validitatea testelor proiective a fost pusă la îndoială.

Interpretarea testelor proiective necesită studiu îndelungat, experiență înaltă, dar chiar și un expert poate trage cu ușurință concluzii greșite (Kaplan & Saccuzzo, 2013).

Promotorii Rorschach spun că testul ar fi util doar dacă rezultatele sunt privite drept ipoteze de luat în considerare.

Se recomandă folosirea testului alături de alte surse de date (Kaplan & Saccuzzo, 2013).

Și-atunci, mă întreb, ce sens are să ne pierdem timpul cu astfel de teste, în loc să profităm de existența unor instrumente cu mult mai obiective.

De-a lungul timpului, promotorii Rorschach s-au contrazis adesea, astfel că au început fiecare să creeze propriul sistem de administrare, scorare, interpretare (Kaplan & Saccuzzo, 2013).

Există și studii care atestă că sistemul propus de Exner ar fi destul de fiabil, dar și acest sistem a fost puternic criticat la nivel conceptual și metodologic (Wood, Nezworski, Lilienfeld & Garb, 2011; Wood, Garb, Lilienfeld, 2006).

De exemplu, printre reproșuri se numără faptul că dovezile se bazează pe studii nepublicate care sunt adesea indisponibile pentru examinare sau că în anumite studii eșantioanele normative au fost duplicate.

Psihologii care folosesc acest test își asumă un risc foarte ridicat de a atașa etichete și diagnostice false clienților, provocându-le rău.

Cum se poate explică acuratețea aclamată a unor diagnostice?

Studiile care atestă (mai ales în cazuri patologice) utilitatea Rorschach în psihodiagnostic sunt puternic contrazise la nivel de norme, de validitate.

Atunci când interpretările Rorschach coincid cu datele preluate prin alte metode, este posibil să fie vorba despre:

𝗘𝗳𝗲𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗕𝗮𝗿𝗻𝘂𝗺 – afirmații care se potrivesc unei categorii largi de oameni. Denumirea pornește de la un experiment. Studenții de la un curs introductiv de psihologie au completat un chestionar de personalitate și ulterior li s-a furnizat un profil personal. Aceștia au citit descrierea și au notat-o pe o scală de la 0 (nu mi se potrivește deloc) la 5 (se potrivește perfect). Media scorurilor a fost 4.2 ! De fapt, studenții au primit o compilație de descrieri preluate dintr-o carte despre horoscop!!! (Kaplan & Saccuzzo, 2013).

𝗕𝗶𝗮𝘀𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗖𝗼𝗻𝗳𝗶𝗿𝗺𝗮𝗿𝗲 – tendința de a căuta și a te concentra la indiciile, informațiile care confirmă credințele tale și ignorarea informațiilor care tind să contrazică aceste credințe. Poate induce în eroare chiar și cei mai cinstiți și binevoitori psihologi clinicieni (Kaplan & Saccuzzo, 2013).

De ex., dacă aplici testul într-o clinică specializată în tratarea pacienților cu schizofrenie, ești predispus să faci interpretări ce corespund simptomelor schizofreniei. Sau, ceva din mimica, gestica, ritmul vorbirii clientului, îți sugerează anumite aspecte psihologice.

𝗦𝘂𝗿𝘀𝗮 𝗶𝗻𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮𝘁𝗶𝗶 𝘀𝗶 𝗿𝗲𝗳𝗲𝗿𝗶𝗻𝘁𝗲:

Kaplan, R. M., & Saccuzzo, D. P. (2013). Psychological testing: Principles, applications, and issues (8th ed.). Wadsworth/Thomson Learning.

Wood, J. M., Nezworski, M. T., Lilienfeld, S. O., & Garb, H. N. (2011). What’s wrong with the Rorschach?: Science confronts the controversial inkblot test. Jossey-Bass.

Wood, J.M., Teresa, M., Garb, H.N. and Lilienfeld, S.O. (2006), Problems With the Norms of the Comprehensive System for the Rorschach: Methodological and Conceptual Considerations. Clinical Psychology: Science and Practice, 8: 397-402.  

La acest articol au mai contribuit cu Recenzie Științifică: Bogdan Cocoș și Andreea Rățoi, Asociația Choice. 

Alina Elena Orel

Alina Elena Orel

Voluntar în Departamentul Științific Choice.

Alte articole