Ați întâlnit acele persoane absorbite de sine, cu o dorință febrilă de apreciere și recunoaștere, critice și exigente cu ceilalți, dar permisive cu propriile acțiuni? Ați ghicit, este vorba despre personalitățile narcisice, foarte înfloritoare, într-o eră care pune atât de mult accent pe performanțe, individualism, competiție și aparențe. Astăzi vrem să vă recomandăm o carte excepțională despre aceste persoane provocatoare, atât pentru apropiați, cât și pentru terapeuți. ”Disarming the narcissist” este o carte menită să explice cum se manifestă narcisismul, care sunt originile lui, cum putem depista mai ușor personalitățile de acest tip, dar și cum să conviețuim cu ele, cum să impunem limite și să fim empatici în același timp, atunci când narcisistul este soțul/soția, tatăl/mama copiilor, iubitul/iubita, un șef sau un membru al familiei.
Mai mult de 75% din narcisiști sunt bărbați, proporție explicată în parte datorită trăsăturilor specifice genului: agresivitatea, competitivitatea, atașamentul limitat față de ceilalți, dominanță, norme sociale și practicile de creștere diferite ale băieților față de fete. Din aceste motive, vom folosi în articol genul masculin, pentru ușurința lecturării.
Și femeile pot fi narcisiste, însă aceste trăsături se manifestă în special față de înfățișarea fizică și imaginea corporală, de care tind să fie foarte preocupate, față de statutul copiilor și al familiei în societate. Acestea sunt înclinate spre manifestări mai ascunse ale acestei personalități și se vor înfățișa adesea ca victime, martiri. Te vor copleși cu lamentările lor și îți vor spune cât de multe fac, au făcut și ce puțină apreciere au primit în schimb. ”Sunt totul pentru toată lumea”, pare să fie credința lor repetată în delir.
Mai puteți întâlni și acele ”grand dames”, mari dive care ajung să creadă că singurul lucru care contează în viață este să arate bine, să câștige atenția persoanelor importante și să se poziționeze în înalta societate. Ele nu mai sunt interesate de nevoile celorlați, iar impactul comportamentului lor asupra altora contează prea puțin.
Totuși, atât femeile cât și bărbații pot fi reperați după o sumedenie de criterii comun împărtășite: iubirea față de propria voce și persoană. Te vor asalta cu opiniile, criticile și plângerile lor. Nu au urechi decât pentru cuvintele menite să le amplifice ego-ul deja umflat, fiind surzi la orice alt subiect de conversație.
Narcisistul în același timp farmecă și îngrozește. El poate apărea într-o armură strălucitoare, cu un portofoliu impresionant de realizări și achiziții. În realitate, e un maestru al iluziei, al măștilor menite să-l protejeze de niște suferințe mult mai adânci. Aroganța, lipsa de empatie și sentimentul de îndreptățire sunt câteva din ingredientele care transformă interacțiunile cu el în niște întâlniri frustrante și obositoare. E ușor să cazi pradă naturii lui seducătoare, inteligenței, performanțelor și aparentei încrederi de sine. E atât de impecabil pe dinafară și atât de tulburat pe dinăuntru.
Narcisistul are o nevoie insațiabilă de a fi în centrul atenției, fie că exprimă acest lucru vizibil sau mai discret. El face regulile, pentru ca apoi tot el să le încalce sau se așteaptă la tratament privilegiat, crezând că regulile se aplică numai altora. El e clientul care se simte îndreptățit să te rețină încă 30 minute peste ședință sau să întârzie în mod constant, fără a lua în calcul repercusiunile pentru ceilalți clienți. Este cu ușurință rănit de critică, de puncte de vedere diferite, de lipsa aprecierilor sau ignorarea propriei persoane. E suspicios cu privire la motivele pentru care ești drăguț față de el. Se consideră un expert și evident, superior ție. Îi povestești despre dificultățile de la locul de muncă, dar face rapid trecerea la propriile probleme, și eventual îți spune cum le-a depășit el, pentru a-i aduce mult așteptatele elogii. Te aude, dar nu te ascultă, pentru că e prea preocupat să-și formuleze mental următoarea replică. E lipsit de empatie, detașat emoțional. Probabil are scurte momente în care umanitatea și vulnerabilitatea reușesc să se ivească din fortăreața ego-ului – pentru a se arăta cald și grijuliu – dar e doar o chestiune de timp până apare din nou plictisit și dezinteresat. Probabil te întrebi dacă te înțelege cu adevărat, dacă știe cine ești, de ce ai nevoie și cum e să fii în pielea ta. E perfecționist și solicitant, lucrurile sunt fie făcute în felul lui, fie deloc, nu acceptă compromisuri. Este lipsit de remușcări, nu poate oferi scuze autentice, pentru că a spune ”Îmi pare rău” echivalează cu ”Sunt cel mai rău om de pe pământ.” Uneori cade pradă adicțiilor (jocuri de noroc, mâncat compulsiv, muncă excesivă, consum de droguri și pornografie, sex riscant, shopping excesiv), ca strategie de a evada față de propriile stări negative și a se liniști, cel puțin temporar.
Originile narcisismului
Narcicismul, ca orice comportament și tulburare de personalitate, are niște origini. Acesta apare în urma unei combinații între temperament (baza biologică sau înnăscută a personalității) și experiențele de viață timpurii, din copilărie.
Copilul răsfățat – a crescut într-un mediu în care ii s-a transmis ideea ca are drepturi și privilegii speciale, că e mai bun decât ceilalți. Încălcarea regulilor nu avea nici un fel de consecință pentru el, iar părinții nu impuneau limite. N-a fost învățat să tolereze disconfortul, frustrarea de a face lucruri care uneori nu îți fac plăcere și de a-ți asuma responsabilitatea pentru acțiunile tale.
Copilul dependent – unul sau ambii părinți au fost mult prea implicați să-l scutească pe copil de orice durere sau neplăcere, au făcut totul pentru și în locul lui, fără a-i oferi posibilitatea de a întreprinde singur lucruri. Astfel, l-au privat de sentimentul de competență personală, de încredere și autoeficacitate. Copilul învață să se simtă neajutorat și să aștepte mereu ca ceilalți să se ocupe de sarcinile dificile, pentru a fi scutit de sentimentele de frustrare sau dezamăgirea în caz de eșec.
Copilul singur, privat emoțional – este copilul căruia i-a fost oferită afecțiune condiționat, în funcție de performanțele sale, integrând astfel mesajul ”Dacă nu ești perfect, ești nedemn, de neiubit”, ”Ca să fiu iubit și acceptat, trebuie să fiu cel mai bun.” Nevoile lui emoționale de acceptare necondiționată, siguranță, iubire, confort, încredere nu erau îndeplinite decât dacă excela în ceea ce făcea și nimic mai prejos de atât nu era acceptabil. Indiferent ce ar fi făcut, niciodată nu era suficient, fiind permanent criticat. Părinții foloseau rezultate copilului ca pe un trofeu, un premiu cu care se mândreau, pentru a primi atenție și confirmare din partea celorlalți. Astfel, copilul n-avea voie ”să-i facă de râs” cu un rezultat mai slab decât cel așteptat. El devine în acest fel compliant cu dorințele și cerințele părinților, doar pentru a primi afecțiunea de care are atâta nevoie. Învață că viața este o scenă pe care trebuie să ”performezi” de fiecare dată, să-ți încânți și distrezi spectatorii. În urma acestui control și manipulări, copilul își dezvoltă o serie de convingeri nesănătoase despre sine și despre lumeȘ ”Nimeni nu e de încredere.”,”Nu am nevoie de nimeni.”, ”O să am grijă de mine singur.” N-a fost niciodată acceptat pe deplin, n-a fost încurajat să-și exploreze adevăratele înclinații. A fost făcut să creadă că ceva este în neregulă cu el, că e slab dacă își dorește atenție și afecțiune.
Combinația între copilul rășfățat și copilul dependent – care se manifestă atât ca fiind superior, dar și incompetent. Evită să prea inițiativa sau să ia decizii din cauza unei frici ascunse de a-și expune limitele și lipsa de abilități. Are accese de furie atunci când lucrurile nu merg așa cum își dorește cu necesitate.
Combinația între copilul singur, privat emoțional și cel dependent – se simte lezat rapid și are nevoie de ceilalți pentru a-l asigura constant că e grozav și a-i gestiona viața în locul său. Poate apărea mai degrabă ca hipersensibil și neajutorat. Apelează la comportamente adictive pentru a-și umple golul lăuntric. Din cauza sentimentelor de deficiență activate în interior, când e forțat să se confrunte cu disconfortul unei sarcini dificile, alunecă fie spre o stare de malițiozitate, fie într-o tăcere de mormânt, ostilă. Pescuiește în continuu după complimente și favoruri ”Chiar ți-a plăcut ce am făcut?”, ”Îmi stă bine rochia, nu-i așa?” Crede că ceilalți vor să-l umilească, să-l rănească sau să profite de pe urma lui ”Deci crezi că nimic din ceea ce fac nu e bine? Iarăși mă critici?”
Când îl inviți să se conecteze la lumea ta interioară, narcisistul cel mai probabil dispare precum renumitul magician Houdini și te lasă cu fraza nedeterminată. Să nu mai pomenim de probleme de sănătate sau crize personale – acela e momentul în care absența lui este și mai probabilă. Pentru că e hiperautonom și glacial, este dificil să creezi o intimitate emoțională cu el, și implicit o relație pe termen lung. Sfârșești prin a te simți singur, când el este chiar lângă tine. Dacă te afli într-o relație romantică cu el și vrei să-i descoperi temerile, vulnerabilitățile, universul emoțional, dă bir cu fugiții, căci asta îi amintește de copilul singur și nefericit. Îi este mult prea teamă să intre in contact cu acel copil neajutorat, așa că îl va împinge și mai departe de sfera conștientă. Se ascunde mereu în spatele unei armuri false și trasează constant bariere în calea unei relaționări de profunzime. Te face să te simți prost, nerezonabil, vinovat dacă îți exprimi o nemulțumire sau nevoia de apropiere.
Măștile la care face apel narcisistul îl ajută să transforme stările emoționale prea dureoase în ceva suportabil, poate chiar confortabil. Nu e nimic altceva decât un mod de apărare, un mecanism de protecție față de experiențele dureroase din copilărie. Încearcă să compenseze pentru frica de a nu-i fi îndeplinite nevoile emoționale prin renegarea lor și punerea în aplicare a unui stil excesiv autonom, ceea ce îl îndepărtează atât de sine, cât și de ceilalți. Astfel, creează fix lucrul de care îi este teamă, ceea ce își dorește să evite.
Există și o formă mai ascunsă a narcisismului, caz în care persoana atrage mereu atenția asupra modului corect și greșit de a trăi viața, între bine și rău, având un discurs excesiv de moralizator. În vocabularul ei se află cuvinte precum ”trebuie”, ”niciodată”, ”întotdeauna”, ”totul sau nimic”. Se diferențiază de lumea ”prejudiciată”, de cei fără moravuri și principii. Proclamă cât de bună ar deveni lumea dacă oamenii ar respecta regulile și declară mândru căutarea adevărului.
Toate aceste trăsături fac dificila viața alături de un om narcisist. Acesta vine la terapie mânat de singurătate, depresie, anxietate. E motivat eventual de un partener care și-a asumat în sfârșit curajul să spună ”Caută ajutor sau pleacă.”, sau de un șef care i-a oferit un ultimatum. Nu toți sunt dornici de schimbare, dar unii o vor face – cu destul efort, răbdare, perseverență și sprijin. Pentru a afla cum să vă mențineți stima de sine și să vă păstrați vocea la fel de puternică în prezența unui narcisist, vă invit să urmăriți articolele viitoare pe aceeași temă.
