Să petreci așa de mult timp împreună, în condiții de restricție, în aceeași casă poate să fie o provocare. Una destul de mare, ținând cont că este ceva nou pentru amândoi și poate aveți așteptări diferite. Și este normal să vă simțiți așa. Nu vreau să vă simți vinovați că nu vă mai suportați unul pe celălalt în momentul de față, este ok.
Și ce e de făcut? Voi presupune că nu vă doriți să vă scoateți ochii zilnic pentru fiecare lucru care vă scoate acum din sărite.
În primul rând, să vedeți ce anume vă deranjează în tot contextul de acasă? Acum e probabil să observați mai multe lucruri pe care până acum nu le-ați fi văzut pentru că petreceați mai puțin timp împreună. Mergeați la muncă sau la facultate, aveați activități prin oraș. S-au cam restrâns aceste activități tot acasă. Totul se petrece acasă. Și poate chiar asta începe să deranjeze. Nu neapărat partenerul, ci gânduri legate de toată pandemia asta, despre tine, despre persoana ta.
Așa că, alocați un pic de timp când sunteți irascibili înainte ca situația să scape de sub control să vă scrieți gândurile și emoțiile asociate. Poate fi frustrare, nervi, tristețe, dezamăgire. Care să aibă legătură cu propria persoană sau să fie despre celălalt. În momentul în care scrii, este important să privești dincolo de faptul că ar putea deranja ceea ce gândești. Poate de unele lucruri îți va fi rușine că o faci sau că nu ar avea vreun scop să o mai faceți.
Da, poate fi dezarmant când se tot repetă aceleași probleme. Și e ok să aveți acest sentiment. Important este să vedeți ce vă activează cel mai mult în ultima perioadă. Chiar și cele mai mici obiceiuri enervante, care ar fi trecut pe sub radarul tău de enervare în mod obișnuit, acum te scot din sărite. Mai mult de cât ai fi crezut că s-ar putea întâmpla.
Pe lângă partea de scris, ți-aș recomanda să te gândești la un exercițiu de relaxare. Îți pot recomanda unul ușor de făcut și nu durează foarte mult. Se numește respirație în patru timpi și implică să respiri abdominal timp de 4-5 secunde, să ții o secundă, să expiri 4-5 secunde, să ții o secundă. Cam asta e tot. Ca să îți dai seama că este o respirație abdominală poți să așezi o mână pe abdomen și una pe torace. Apoi să lași mâna de pe abdomen să se miște prima dată.
Pe măsură ce vei face exercițiul de relaxare s-ar putea să vină o mulțime de gânduri pentru care nu te simți pregătită. Este ok să vină, încearcă pe cât posibil să nu le acorzi foarte multă atenție. Concentrează-te pe respirație. Exercițiul poate să dureze undeva la 5 – 10 minute. Ți-aș sugera să folosești alarma de la telefon ca să nu te întrebi din când în când cam cât mai ai de făcut. Lasă alarma să te anunțe și tu bucură-te de exercițiu. În aceeași măsură, e ok dacă nu te simți super relaxată de la prima încercare. Relaxarea va veni pe măsură ce vei practica.
În al doilea rând, în cazul în care conflictele escaladează foarte tare, luați o pauză (recomand orice carte de la Gottman – sunt foarte bune). Poate însemna că mergeți în camere separate în care încercați să vă calmați. Nu este momentul să vă găsiți mai multe noduri în papură, ci este pentru a vă detașa de contextul și emoțiile aferente. Certurile de cele mai multe ori pot fi luate în nume personal, iar dacă nu sunteți obișnuiți cu punerea în discuție a problemei ci mai degrabă vă simțiți atacați, pauza e binevenită.
Ca să vă ajute la calmare, încercați să evitați telefonul (un mic scroll pe facebook, instagram, snap, tiktok nu o să ajute prea mult) pentru că vă va distrage atenția de la problemă. Da, va trece timpul, dar nu înseamnă că v-ați și calmat.
Întrebați-vă care este motivul real pentru care vă certați? Uneori, se adună atât de multe lucruri pe parcursul unei zile, unei săptămâni încât o să fie greu să vă dați seama de ce vă certați de fapt. La bază este vorba de îndeplinirea unei nevoi care așteaptă să îi vină rândul. Și de exemplu, un vas murdar în chiuvetă poate aprinde ditamai scânteia între voi.
Pauza aceasta poate dura între 30 de minute până la 60 de minute, dar nu e obligatoriu să vă încadrați. Este o recomandare. Poate aveți nevoie de mai puțin sau de mai mult. Testați! Pentru primele tentative, vă recomand să începeți de la 30 de minute. Și este ok să nu vă iasă bine din prima. Este un exercițiu nou pe care-l introduceți în rutina voastră. Greșelile sunt inevitabile, important este să vă adaptați pe măsură ce experimentați.
În al treilea rând, să vorbim un pic despre partea de distanță. Primele puncte au fost de prea multă intimitate pentru că stați în același apartament, dar să vorbim un pic despre cum vă simțiți când pandemia v-a îndepărtat.
Nevoia de intimitate după un timp se va face simțită. Doriți să vă vedeți, să stați de vorbă, să faceți lucruri ca înainte. Și este ok să simțiți asta. Este o nevoie pe care nu o puteți îndeplini acum și este normal. Poate vă ajuta să recunoașteți că vă este greu. În același timp, căutați contexte care să vă țină aproape și în același timp să vedeți ce puteți face voi la nivel individual. O remarcă ce mi-aș dori să o fac indiferent de situația actuală. Este indicat să aveți timpul vostru, separat de relație, care să fie dedicat pentru fiecare.
Ce poți face ca să mai reduci din sentimentul de suntem prea departe? Să vă sunați, să programați întâlniri pe Skype, să vă uitați la filme împreună, să încercați să faceți lucruri noi chiar dacă sunt virtuale. Perioada asta o să treacă, mai devreme sau mai târziu și în momentul în care îți vei da seama că are un capăt, stările acestea vor căpăta sens și poate pentru voi poate deveni un motiv de dezvoltare și închegare a relației romantice.
Dacă sunteți pasionați de podcasturi las câteva recomandări de autori pe care-i urmăresc și mi se pare că aduc mult plus de valoare pentru cupluri. Podcastul realizat de Esther Perel care, în perioada asta, are câteva episoade dedicate cuplurilor aflate în izolare. Podcastul lui Matthew Hussey care vorbește despre partea de dating și cum se poate adapta lumea la mediul acesta nou până se stabilizează situația. Mai urmăresc podcastul realizat de Raluca Anton și cel realizat în parteneriat cu revista A List Magazine care aduc în discuție problemele care apar în relațiile romantice.
Ți se par multe informații? Da, chiar sunt și sincer mă simt copleșit de diversitatea lor și cât de de dezvoltate sunt unele subiecte. Mi-am dat seama că nu au o conotație de obligativitate, să le ascult pe toate într-o săptămână. Ci mai degrabă să îmi aleg subiectele și să stau un pic să „gândesc” tocmai ce am citit sau ascultat.
P.S.: dacă îți mai dorești și o altă sursă de informații pe tema relațiilor de cuplu, te invit să urmărești blog-ul la care lucrez și Podcastul Reflecții.
Dacă ai nevoie de sfaturi pentru relația ta romantică și vrei să discutăm scrie-mi pe Facebook sau adresa de e-mail: [email protected].