Cum să-ți Alegi Psihoterapeutul?

Ai vrea să apelezi la serviciile unui psihoterapeut, dar n-ai idee care sunt criteriile după care să-l alegi pe cel potrivit pentru tine? 

Detaliem subiectul Cum să-ți alegi psihoterapeut(ul)/(a), bazându-ne, ca de obicei, pe dovezi.

Înainte de a continua, menționăm că psihoterapeutul tratează suferințe psihice, precum depresie, stres cronic, atacuri de panică etc. Psihologul clinician realizează evaluări psihologice. Consilierul Psihologic tratează probleme subclinice (optimizare și dezvoltare personală). 

Revenind la cum să alegi psihoterapeutul, dincolo de preferințele subiective, îți recomandăm să ții cont de următoarele:

1) Să fie format(ă) și să practice o formă de terapie care are la bază principii bazate pe dovezi.  

Că alegi un psihoterapeut cu formare în CBT, terapie adleriană, ericksoniană, integrativă, ACT etc., nu  contează atât de mult, atât timp cât este un terapeut eficient, atât timp cât ți se potrivește și atât timp cât se formează o relație și o alianță terapeutică. Luate laolaltă, studiile arată că toate terapiile legitime au efecte comparabile. 

Ca să-ți formezi o idee despre tipurile de psihoterapie existente, îți recomand să vizualizezi seria de videoclipuri de aici. 

Psihoterapia este un proces complex, multifactorial și cel mai probabil ține:

• atât de factorii comuni (de exemplu, alianța pozitivă de lucru și așteptările clientului, caracteristicile terapeutului); 
• cât și de factorii specifici (elemente clar delimitate de susținătorii fiecărei forme de terapie ca fiind cauzele active ale schimbării – de exemplu, tehnica de restructurare cognitivă în depresie sau tehnica expunerii treptate în tulburările de anxietate). 

Acești factori joacă un rol în procesul care duce la recuperare, cel mai probabil în moduri complicate care nu pot fi captate de modele cauzale simple.

Am folosit mai sus expresia „terapii legitime” cu gândul la opusul lor care este de evitat – falsele terapii, pseudo-terapiile sau așa-numitele „terapii alternative” – Cranioterapie, Reiki, ThetaHealing și alte minunății – care, în cel mai fericit caz, „funcționează” pe bază de placebo, dar deprivează clientul de un tratament adecvat, lucru care poate conduce la diverse consecințe negative.  

Nimeni nu poate contesta, în schimb, că psihoterapiile recunoscute, legitime,  funcționează. De exemplu, studiile cu grupuri de control au arătat că, dintre persoanele care se confruntă cu depresia, celor care primesc un tratament le este cu aprox. 70% mai bine decât  celor care nu primesc niciun tratament. 

2) Să fie acreditat. 

Poți verifica acreditarea profesională a psihoterapeutului pe site-ul Colegiului Psihologilor din România, în Registrul Unic al Psihologilor: https://www.copsi.ro/index.php/registre

Atenție, verifică rubrica “Suspendare drept de liberă practică” din fișierul excel.

3) Care sunt caracteristicile unui bun terapeut? 

Spuneam mai sus că rezultatele în psihoterapie țin, cel mai probabil, mai degrabă de factorii comuni.

Se pare că există mai degrabă diferențe între terapeuți când vine vorba de rezultate, decât între intervențiile psihoterapeutice. Terapeuții care obțin în mod consecvent rezultate mai bune cu clienții lor decât alți terapeuți au în comun caracteristici precum:

• Empatie. Un bun psihoterapeut se pune în papucii clientului, nu pentru a-l compătimi, a plânge cot la cot cu clientul, ci pentru a-i înțelege povestea, perspectivele, mecanismele de apărare, de coping și resursele. 

Atenție, ascultarea empatică în terapie diferă de o conversație cu un prieten. Ambii te ascultă, dar psihoterapeutul te ascultă „științific” – este atent la convingerile tale, la atitudini, la emoțiile care decurg din limbajul verbal, paraverbal, mimică și gestică, la resursele și mecanismele de a face față adversității pe care le deții, la contextul social etc.

• Consens și deschidere în stabilirea obiectivelor și colaborarea cu clientul.

Un psihoterapeut profesionist nu îți va impune ce obiective să îți propui, nu îți va spune ce să faci, ci va crea o relație deschisă, colaborativă cu tine. 

Te va ghida, susține în identificarea și implementarea obiectivelor (de ex., te întreabă care crezi că sunt consecințele pozitive și negative ale unei strategii la care te-ai gândit). Îți va cere mereu permisiunea („Ești de acord să încercăm acest exercițiu?”; „Ai vrea să vorbim despre x, y?”). 

Un psihoterapeut profesionist nu va fi defensiv când îi vei spune că nu ești de acord cu o anumită tehnică sau când nu ți-a plăcut ceva ce a spus. 

Terapia nu e ceva ce ți se întâmplă, ce ți se aplică, ci este un proces în care rolul tău este foarte important. Terapeutul lucrează cu motivația ta, cu așteptările tale, cu aptitudinile și competențele tale, cu preferințele tale, cu visele tale.

Este o relație de colaborare. Orice altă relație nu este benefică în contextul terapiei, de exemplu, o relație de tipul părinte directiv – copil supus, salvator – victimă, prieteni care stau la o șuetă.

• Privire pozitivă. PsihoTerapeutul ar trebui să îți identifice punctele tari, calitățile, resursele exterioare pe care le ai la îndemână și nu să îți pună o serie de etichete negative care să te demoralizeze. Asta nu înseamnă că te va minți sau că îți va spune că viața e roz, ignorând „defectele”, greșelile, problemele cu care te confrunți. 

Orice om are puncte forte pe care se poate sprijini pentru a se dezvolta, pentru a se adapta sau schimba. Terapeuții ar trebui să pornească de la premisa că au în față clienți motivați și capabili de acțiune, de schimbare. Dacă tu nu crezi în tine, terapeutul nu crede în tine, unde se va ajunge!?

Să-ți dau un contra-exemplu real. După numai o ședință în terapie, unui client i s-a spus, indirect, cât de defect este și cât e de lucru că să își pună viața pe roate. Și la final, terapeutul i-a propus clientului șocat (îți dai seama!), o reducere dacă plătește 10 ședințe de terapie în avans. Din fericire, după ce a depășit șocul, acel client și-a dat seama ce s-a întâmplat, că a fost manipulat și nu a mai apelat la acel individ. Doar pentru că treci printr-un moment dificil, ca urmare a propriilor decizii sau nu, nu înseamnă că ești defect, irecuperabil și alte etichete atât de dăunătoare. Lucrurile nu sunt niciodată în alb sau negru!

• Calitatea interpretărilor – Se referă la acele interpretări despre mecanisme de apărare sau mecanisme de coping dezadaptative care trebuie să fie mereu verificate cu clientul, nu puse ca etichete, ca fapte certe. Mai mult decât atât, pot fi folosite intervenții care încearcă să aducă în planul conștiinței „material” care anterior nu mai era conștient.

De exemplu, terapeutul poate observa că există discrepanțe între ceea ce spui, ceea ce valorizezi și ceea ce faci efectiv. Sau că atunci când afirmi ceva limbajul corpului spune opusul. 

• Monitorizează continuu progresul terapiei, discutând cu clientul de ce este importantă monitorizarea și își ajustează procesul și intervențiile în funcție de rezultate și de feedback-ul clientului. 

Dacă nu urmărești progresul, rezultatele, dacă nu obții feedback, cum știți că sunteți pe drumul cel bun!? Dacă nu apar rezultate după 3-4 luni, e bine să se discute asta în terapie și în niciun caz să nu se ascundă sub preș acest lucru – de ambele părți. 

Știu că n-o să-ți vină să crezi, dar rezultatele studiilor arată că NU contează experiența, vârsta, numărul diplomelor terapeutului, așa cum am fi tentați să credem. 

De exemplu, un studiu care a examinat datele colectate de la peste 5.000 de clienți văzuți de 71 terapeuți pe o perioadă de 6 ani, într-un centru de consiliere universitară, a concluzionat că rezultatele clienților NU țin de aceste caracteristici ale terapeutului:

1. tipul de formare (consiliere psihologie, psihologie clinică, terapie de cuplu și de familie, asistență socială), 
2. anii de formare (pre internship, stagiu, post-internship), 
3. orientarea teoretică (comportamentală, cognitiv-comportamentală, umanistă, psihodinamica), 
4. genul psihoterapeutului. 

Unii terapeuți sunt mai eficienți ca alții, dar nu neapărat cele 4 caracteristici de mai sus îi fac mai buni. Deși, am fi tentați să credem asta, nu-i așa? (De asta iubesc psihologia bazată pe dovezi!)

Și-atunci, de ce unii terapeuți sunt mai buni ca alții? Se pare că datorită factorilor comuni menționați mai sus, dar mai ales datorită practicii deliberate – studiile arată că timpul petrecut pentru îmbunătățirea abilităților terapeutice este un predictor semnificativ al rezultatelor clienților. Mai mult, terapeuții foarte eficienți depun un efort mai mare în revizuirea ședințelor terapeutice.

Însă, așteptările noastre ca clienți sunt importante. Rațional, poate știi că un psihoterapeut este foarte bun, dar nu poți să treci peste prejudecata vârstei, să spunem. Și atunci, ar fi indicat să ții cont de aceasta preferință. Poate preferi un psihoterapeut mai tânăr, pentru că cei mai în vârstă ți se par prea conservatori sau unul mai în vârstă deoarece asociezi vârsta cu eficiența.

Și preferințele tale sunt importante. De exemplu, eu, deși ador psihoterapia cognitiv-comportamentală, și mi-am schimbat viața aplicând ceea ce am studiat, aș prefera să merg la un psihoterapeut cu orientare mai umanistă. 

 Experiența psihoterapeutului este importantă, dar mai importantă este experiența sa în tratarea problemei tale. Psihoterapia nu este atât de ușoară pe cât poate părea pentru unii. Nu implică a întreba clientul „Și cum te face asta să te simți?”, cum vedem prin filme, și a-l asculta pur și simplu povestindu-și viața. 

Prin urmare, mulți psihoterapeuți ajung să se specializeze, să-și găsească niște nișe (cuplu, copii, adicții, tulburări afective și anxioase, tulburări de personalitate), nu doar pentru că este extrem de dificil sau chiar imposibil să fii bun la toate, ci și pentru că au anumite preferințe și competențe specifice.

4) PsihoTerapeut(ul)/(a) respectă principiile etice ale profesiei. 

• „Psihologii vor avea permanent în atenție faptul că orice persoană are dreptul să-i fie apreciată valoarea intrinsecă de ființă umană și această valoare nu este sporită sau diminuată de cultură, naționalitate, etnie, culoare sau rasă, religie, sex sau orientare sexuală, statut marital, abilități fizice sau intelectuale, vârstă, statut socio-economic sau orice altă caracteristică personală, condiție sau statut.“
• „Confidențialitatea actului psihologic este protejată prin lege și este o obligație a oricărui psiholog. Divulgarea fără acordul clientului, de către psihologi, a unor informații care le-au fost încredințate sau de care au luat cunoștință în virtutea profesiei este interzisă, excepție făcând situațiile prevăzute de reglementările legale. Obligația psihologului de a respecta confidențialitatea nu este limitată în timp.“
• „Psihologii vor evita orice imixtiuni care afectează calitatea actului profesional, fie că e vorba de interese personale, politice, de afaceri sau de alt tip.”
• „Psihologii vor evita relațiile multiple atunci când acestea prezintă, în mod rezonabil, riscul de a diminua obiectivitatea, competența și eficiența îndeplinirii funcțiilor lor profesionale sau riscul de a duce la exploatarea sau prejudicierea persoanei cu care se află în relație profesională”. O relație multiplă apare atunci când un psiholog are un rol profesional cu un client și în același timp se află într-un alt rol cu același client sau cu o persoană strâns asociată cu acesta.
• „Psihologii vor evita relațiile extraprofesionale cu clienții lor. Aceste relații scad distanța profesională necesară și pot conduce la conflict de interese sau abuz. “

Citește mai multe pe site-ul Colegiului aici.

În mare parte, codul etic este aliniat la cel APA (American Psychological Association). Dacă te interesează acest aspect în mod deosebit, citește aici detalii. S-ar putea să găsești explicații care nu se regăsesc pe site-ul colegiului. 

5) Caută informații pe Internet despre psihoterapeut(ă).

O.K., partea asta e cam controversată, în sensul că poate influența negativ procesul terapeutic. E în regulă însă să verifici site-ul psihoterapeutului, să citești câteva articole ca să îți formezi o idee. 

Legat de profilul personal de Facebook al psihoterapeutului, mulți sunt de părere că psihologul nu ar trebui să își seteze “public” profilul personal și să se împrietenească cu clienții, ci să creeze o pagină dedicată rolului său de psiholog. Vezi aici un articol de pe site-ul APA despre acest subiect.

Verificarea paginii de Facebook poate fi o metodă bună de a-ți da seama dacă acel psihoterapeut este profesionist sau dacă e dubios. Exemple de semne dubioase: dacă postează articole în care se promovează intoleranța față de anumite minorități, teorii ale conspirației, instigare la ură sau acte ilegale, prejudecăți sau critici despre clienți, încălcarea confidențialității clienților, poze cu foști sau actuali clienți în alte contexte.

Recomandări finale:

• • Încearcă și vezi ce funcționează pentru tine. Până la urmă, n-ai cum să îți dai seama ce ți se potrivește dacă nu încerci. E în regulă să schimbi terapeutul până găsești persoana cu care reușești să dezvolți o alianță terapeutică. Știu, e nasol să o iei de la capăt, să-ți spui iar „povestea vieții”, dar dacă treci peste acest disconfort și găsești psihoterapeutul potrivit, beneficiile vor depăși cu mult acest inconvenient.
  • La ce să te aștepți la prima ședință de terapie? Găsești aici un joc de rol video care să-ți dea o idee. Desigur, stilul psihoterapeutului tău poate fi diferit, dar observi că în video sunt bifate câteva bune practici menționate mai sus? 
  • Rolul tău în proces este extrem de important. Tu ești cel care conduce, iar psihoterapeutul este copilotul. Dacă simți că ți se spune doar ce să faci, ți se dau lecții, nu ești în locul potrivit. Nu te aștepta la minuni, dar așteaptă-te la rezultate. Procesul schimbării nu este o linie dreaptă ascendentă, ci una sinusoidală.
  • Să ceri ajutorul este o dovadă de curaj, nu de lașitate. Să ceri ajutorul este o dovadă de maturizare, de dorință de dezvoltare, nu de neajutorare, incapacitate. Când avem o problemă medicală, mergem la doctor; când avem o provocare de natură psihologică, mergem la psiholog/psihoterapeut/psihiatru. Tu ești cel care urmează tratamentul, tu ești cel care depune efortul, tu „încasezi” nereușitele, ție însuți/însăți îți vei atribui succesul, psihologul este un facilitator, un îndrumător în drumul tău către mai bine.  
  • Flexibilitatea este importantă. Procesul terapeutic este și o colaborare cu negocieri. De exemplu, dacă din varii motive ai prefera o ședință la două săptămâni, în loc de ședințe săptămânale, cum se practică adesea, poți fără teamă să încerci așa, psihologul nu ar trebui să te oblige la o anumită frecvență.

Mulțumesc colegilor Choice Andreea Rățoi, Andreea Soare, Victor Bohuș pentru recomandări și recenzie științifică. Și Laurei Bercea pentru copy editing. 

Note: Dacă dai click pe linkurile de mai sus, vei fi redirecționat către studiile citate sau către resursele recomandate. Imaginea de copertă este un cadru din filmul “In Treatment”.

Ce părere ai despre articolul nostru „Cum să-ți alegi psihoterapeutul”?  Dacă ți-a fost de folos, nu ezita să îl împărtășești prietenilor tăi. Dacă nu ai înțeles ceva, este pentru că nu am reușit eu să explic foarte bine, așa că nu ezita să întrebi. Echipa noastră îți va răspunde pe cât de repede posibil.